Top 3 evenimente la care să te duci în 2018

Sunt evenimente care mereu își vor păstra autenticitatea lor, frumusețea și tradiția unei culturi care a început să renască în fiecare an, oameni care aduc frumosul în sufletele noastre. Pentru că iubim nu doar cu ochii, e necesar să simțim și să redescoperim ceea ce demult era uitat în Moldova – culturalizarea și reînnoirea valorilor neamului nostru. Sunt evenimente care au apărut să fie incontestabile – trăiesc veșnic nu prin sinele lor ci prin sinele altora. Fiindcă noi suntem cei care le aduc faima, avem ocazia să ne întâlnim cu cei dragi nu doar la serbări speciale cum ar fi: nuntă, sărbători de familie sau înmormântare (ceea ce ne distruge ca societate, valorile și cultura noastră), reprezintă o plus valoare existenței noastre.

Suntem deprinși să găsim scuze pentru că nu, pentru că nu acum, pentru că ne este lene, sau ne este frică să ieșim din tipare, dar totul se schimbă și e timpul să mergem cu capul sus și să fim mândri de trecutul nostru și să încurajăm talentele altora și să ne bucurăm de fapul că Moldova poate să ne aducă frumosul și mândria în sufletele noastre.

Și cum reușesc evenimentele culturale să facă asta? Simplu, prin ceea ce au lăsat în urma lor, prin senzații, zâmbete purtate de oameni în timp ce descopereau o altă părticică de Moldovă.  Aceste senzații și trăiri rămân undeva acolo întipărite în memoria colectivă, și odată cu apropierea evenimentelor, capătă o nouă viață! 

I. Festivalul Underland Wine & Music Fest este în topul wishlist-ului meu pentru acest an pentru că e diferit și pentru că va fi muuuult vin de calitate și muzică bună.
Te-ai gațndit vreodată ce ar putea ascunde beciurile Cricova în afară de aroma îmbătătoare de vin, mii de butoaie, răcoarea labirintelor de piatră și decenii de istorie?
“Underland”, un tărâm subteran necunoscut, va fi împărțit în trei cartiere – Cartierul Vinului Alb, Cartierul Vinului Roșu și Cartierul Vinului Spumant. Acesta e locul, unde basmele se împletesc cu realitatea, unde minunile se întâlnesc la fiece pas, unde vinul curge gârlă mereu și muzica răsună, unde locuitorii dansează, cântă și nu au nicio grijă!

Este incitant , nu-i așa? Încă mai stai pe gânduri, eu deja știu ce voi face pe 17 Februatie, dar tu?
Biletele pot fi procurate și online, pe linkul – https://afisha.md/ro/events/festivals/372/Underland–festival-vina-i-muzyki

..23270252_1559501914088090_8634217514023647244_o.jpg

II.  DescOPERĂ – Festival de muzică clasică în aer liber 
Festivalul de Muzică Clasică în aer liber – DescOPERĂ în acest an va fi în a 3-a ediție. La Butuceni, Orheiul Vechi, veți avea ocazia să savurați din plin atmosfera distinsă cu alți oamenii pasionați de muzica clasică. În cadrul evenimentului spectatorii vor descoperi frumusețea muzicii clasice într-un spațiu rural, amfiteatrul natural, care este parte a Rezervației Cultural Naturale „Orheiul Vechi” și asigură o sonoritate ideală pentru orchestra simfonică și vocile soliștilor de operă. 

Participanții la festival vor avea posibilitatea să viziteze și să exploreze Rezervația Cultural – Naturală „Orheiul Vechi”. Siturile, mănăstirea, complexele rupestre creștine, muzeul și gospodăriile oamenilor care păstrează atmosfera secolelor trecute vor prezenta vizitatorilor momente din viața socială și culturală a strămoșilor noștri. 

Cât e de frumos să descoperi Moldova și să savurezi din plin tot ce îți poate oferi alături de cei dragi!

19095432_700188950181472_8902368416590322802_o.jpg

III. Gustar Music Festival

Gustar  – Legenda renaște, în cadrul acestui festival, pe ritmuri balcanice veți descoperi frumusețea naturală a Moldovei, oameni, tradiții, și vă veți convinge încă o dată de frumusețea poporului nostru – ospitalitatea, tradiția și misterul pe care îl poartă în suflet.

Pentru că e frumos să întâlnești oameni ce iubesc și savurează din plin viața, invită străinii la astfel de evenimente, promovează și aduc faima ei peste hotarele țării, pentru că în Moldova, nu e doar sărăcie, oameni posomorâți, stare politică instabilă dar într-adevăr se fac și lucruri frumoase, evenimente  la care se merită să participi.19702135_1342630322452075_7556076274646407454_n.jpg

Iubiți Moldova și fiți mândri că sunt cetățeni ai acestei țări. Haideți să invităm prieteni de peste hotare și să descoperim Moldova împreună, așa cum e ea: frumoasă și dornică să fie redescoperită!

Eu particip la sigur, dar voi ?

Dăi cu sharuiala să vadă și alții! 😉

Ana-Maria

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s